“Respectul se câștigă greu și se pierde ușor „-spunea dr Ioan Petcu unui rezident copleșit de responsabilitățile primite, dar conștient de șansa de a se dezvolta sub îndrumarea acestuia.

Profesionist desăvârșit, riguros, format și pregătit în stagii numeroase efectuate în spitale universitare din Iași,  București și Franța, permanent în căutarea celei mai bune rezolvări

chirurgicale, explicând și implicând întreaga echipă operatorie (colegi chirurgi, anesteziști,  asistenți medicali) a marcat o etapă a chirurgiei ortopedice ieșene.

A identificat în urma cu 2 decenii și jumătate necesitatea tratării în regiunea Moldovei a unei patologii complexe, chirurgia coloanei, având curajul și determinarea de a efectua intervenții de mare complexitate, la început cu dotare instrumentală și de tehnică medicală modeste, dar cu rezultate remarcabile. Serioasa pregătire în chirurgia generală, vasculară și toracică îi permitea efectuarea unor  manevre ce depășeau sfera ortopedie.

Aborda cu responsabilitate chirurgia tumorală osoasă, venind în ajutorul  diagnosticării precoce și a rezolvării unor cazuri uneori la limită.

A făcut dovada artei în chirurgie atunci când efectua intervenții de mare finețe, care presupuneau precizie și siguranța gesturilor.

Sever cu cei din jur, dar și mai mult cu el însuși, nu afinalizat lucrarea de doctorat. Pare paradoxal pentru nivelul de cunoaștere și pregătire recunoscute in comunitatea medicală, dar considera că nu poate cuprinde subiectul ales în lucrare pe atât de compet și înalt academic pe cât îi impuneau propriile standarde.

Dificil când nu te ridicai la așteptări, dar a fost intotdeuana deschis colaborării interdisciplinare, explicând și găsind rezolvării la cazuri complexe.

Mare iubitor de cultură franceză, de gastronomie,  de spectacole era generos în împărtășirea impresiilor și experiențelor din călătorile pe care le făcea.

Era tată și bunic de nepoți  pe care îi adora, emoționând când vorbea despre familia lui.

Discreția și demnitatea de care a dat dovadă toată viața i-au caracterizat și retragerea  din viața profesională precum și suferința bolii care l-a răpus.

„Respectul se câștigă greu…”, dar dr Ioan Petcu a câștigat pentru totdeauna respectul nostru,  al celor care i-am fost în preajmă și cărora ne-a servit de model profesional și uman.

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!