Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană vă invităm sa vizitați www.fonduri-ue.ro

Conditii de internare

Acte necesare:

Internarea in spital se face pe baza urmatoarelor acte:

  • buletin sau carte de identitate;
  • certificat de nastere in cazul copiilor minori care se interneaza in Clinica ORL;
  • bilet de trimitere - model unic de bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice / bilet de internare semnat de medicul din ambulator sau medicul de familie si vizat de medicul de garda al clinicii in care urmeaza sa se interneze;
  • cardul de sanatate;
  • document ce dovedeste calitatea de asigurat (adeverinta salariat, cupon de pensie personal, adeverinta de somaj, adeverinta de elev, adeverinta de asigurat emisa de CAS in care isi are domiciliul pacientul), sau dovada de asigurat din aplicatia SIUI, daca este cazul.
  • in cazul in care asiguratul este salariat va prezenta adeverinta de salariat cu numarul de zile de concediu medical efectuat in ultimele 12 luni.

Externarea pacientului se face de catre medicul curant si se va comunica pacientului cu cel putin 24 de ore inainte. Medicul curant va completa Biletul de externare si scrisoarea medicala in care va consemna diagnosticul la externare, starea pacientului, tratamentul medical, indicatii privind regimul alimentar, data controlului medical si numarul de zile de concediu medical(dupa caz).In cazul externarii pacientului la cerere, i se va explica riscurile la care se poate expune. Medicul curant consemneaza in Foaia de observatie solicitarea de externare a pacientului, iar acesta este pus sa semneze ca a solicitat externarea.La externare se foloseste cardul de sanatate al pacientului.

Documentele care se elibereaza pacientului la externare:

  • Bilet de externare;
  • Scrisoare medicala;
  • Certificat de concediu medical(dupa caz);
  • Adeverinta medicala(dupa caz);
  • Reteta medicala;
  • Decont de cheltuieli.

 

Selectati

Istoric

 

SPITALUL DE RECUPERARE IAȘI - TRECUT, PREZENT ȘI VIITOR

Medicina modernă a invalidat conceptul conform căruia redobândirea stării de sănătate a organizmului, perdută pe motiv de boală, nu trebuie raportată numai la revenirea la normal a constantelor sale biologice, ci și la capacitatea sa de muncă. Rolul social al medicinei a devenit de necontestat. Pe acest fundament s-a conturat, încă după cel de-al doilea război mondial, necesitatea unei a treia lumi a medicinei, cea de recuperare, în completarea primelor două - curativă și profilactică.

În anul 1971, Organizația Mondială a Sănătății a decretat deceniul al 8-lea ca "Deceniu Mondial al Recuperării" organizând, în paralel cu lupta împotriva poluării mediului, o largă competiție științifică și tehnică de reducere a ponderii pe care o ocupă în societate handicapații fizic și dependenții sociali. În concepția acestei organizații, recuperarea adaugă domeniul de activitate medicalăși pe cel socio-profesional, cu scopul stabilirii cât mai depline a stării de sănătate și capacității funcționale a organismului, pierdute prin boală sau accident. Reabilitarea are deci multiple obiective: medicale, sociale, profesionale și comunitare.

Conceptul reabilitării pătrunde și în țara noastră. În 1969, statistica Ministerului Sănătății aprecia că 3% din forța activă de lucru și-a pierdut capacitatea de muncă și se impuneau măsuri de revalidare și recuperare a acestor deficiențe din rațiuni de ordin economic. În noiembrie 1969, la Ministerul Sănătății s-a stabilit crearea unor centre de recuperare care să cuprindă un profil cât mai larg de afecțiuni. În acest context, în anii '70, regretatul profesor dr. V. Rugină, aflat la conducerea Direcției Sanitare Județene Iași, alături de Direcția Sanitară a județului Cluj, a abordat la nivelul Ministerului Sănătății problema constituirii în aceste două centre de învățămând universitar a unor spitale de recuperare, care să răspundă mai complet cerințelor de sănătate a medicinii moderne. Prin Decretul 296 din 1973, Ministerul Sănătății aprobă, în municipiile Iași și Cluj, construirea spitalelor de recuperare.

Intrat în fază de proiectare, conducător de proiect a fost numit arhitectul Cezar Dăriescu, alături de arhitect A. Mihăilescu, inginer I. Iliescu și A. Potop. Documentația tehnică a fost completată cu vizite de informare asupra acestui nou model de spital în Marea Britanie, Belgia, Franța, precum și cu planurile unui spital nou construit la Atena, având un profil de actiitate similar. Studii asemănătoare au fost efectuate și în majoritatea stațiunilor balneare ce aveau tangență cu recuperarea.

În această perioadă, pe lângă colectivul de proiectare, au funcționat, în calitate de consultanți, prof. Dr. P. Balmuș (care avea sarcina oficială în acea perioadă de coordonator de specialitate), prof. Dr. V. Carasievici, dr. V. Tiberiu, coelctiv ce a fost lărgit oradă cu organizarea de șantier, cu dr. A. Socol (numit director al spitalului), prof. Dr. R. Pendefunda, acad. prof. Dr. i. Hăulică, dr. P. Trosc și dr. V. Bejan.

Colaborarea cu Institutul de Proiectare a fost permanentă, rezultatele acestor bune relații regăsindu-se nu numai în aspectul său exterior, ci și în funcționalul circuitului bolnavilor internați, cât și al serviciilor administrative și de tratament. Au fost și unele erori în repartizarea spațiilor de tratament, maso-kineto-fizioterapeutice, dar care au fost din timp semnalate și au putut fi corespunzător soluționate. Între acestea merită semnalat faptul că, deși spitalul se înscria cu kineto-terapia ca mijloc de tratament recuperator, la cele 500 de paturi ale sale, cu cele 5 specialități medicale, avea prevăzută o singură sală de gimnastică medicală la parter, de 64,030 mp, în timp ce împachetările de parafină și nămol beneficiau de două spații cu o suprafață de 57,73 mp. Cum orice modificare de structuri și dstinații de utilizare nu putea fi efectuată decât cu aprobarea coordonatorului principal de credite, în speță Ministerul Sănătății, la data de 20 martie 1976 a fost creată o minută (la Iași) între colectivul ieșean format din dr. A. Socol, director (alături de care au semnat prof. Dr. P. Balmuș, prof. Dr. R. Pendefunda, prof. Dr. R. Carasievici, Dr. P. Trosc, dr. V. Tiberiu și Dr. V. Bejan) și dr. H. Popescu, din partea Ministerului Sănătății, prin care s-a obținut acordul pentru înființarea, pe lângă fiecare profil de activitate medicală, a câte unei săți de kineto-terapie, prin transformarea unui salon de 4 paturi în salon de gimnastică medicală, cu redistribuirea acestor paturi în alte saloane.

S-au asigurat condiții ca la nivelul secțiilor să se organizeze într-un circuit închis unitar de tratament și alte forme de prestații medicale specifice recuperării ca masajul, fizioterapia și terapia ocupațională.

Existența izvoarelor sulfuroase Nicolina a fost factorul hotărâtor ce a decis amplasarea spitalului în această zonă, la care s-a adăugat și Policlinica Balbeară, condusă de Dr. V. Bejan, având ca anexă și plaja Nicolina. Pe aceleașion considerente a fost cosntruit și sanatoriul balnear U.J.C.A.P., destinat populației din mediul rural, care a putut astfel să beneficieze de asistența și competența profesională a cadrelor medicale din spital.

Construcția spitalului a început în anul 1974 în urma adresei M.S. nr. 367 / 1974, care a aprobat indicatorii tehnico-organizatorici ai lucrării "Spital de Recuperare" cu 500 paturi, cu o valoare a investiției de 43,6 milioane. Termenul de dare în folosință a fost trimestrul al IV-lea al anului 1977.

Tema de proiectare prevedea realizarea părții de spitalizare printr-o construcție monobloc: corpul de spitalizare cu subsolul și opt nivele, corpul operator amplasat într-o aripă la etajul I, baza de tratament recuperator amplasată într-un tronson pe două niveluri, laboratorul de explorări funcționale situat la etajul I, laboratorul clinic și serviciul de radiologie într-o aripă separată pe două niveluri, blocul alimentar și spălătoria rezolvate în corpuri anexe, pe un singur nivel.

Spitalul impresionează prin arhitectura sa deosebită, care constă în retragerea succesivă a nivelurilor.

Spre terminarea lucrărilor de construcție se impunea amenajarea unui spațiu verde în jurul spitalului, generos ca dimensiuni, precum și a unui parc terapeutic ce urma să fie la dispoziția bolnavilor în sezonul călduros, pentru reeducare funcțională și readaptare la efort. În acest scop, cu sprijinul autorităților locale, au fost transportate 380 de camioane de pământ vegetal, plantându-se și peste 100 de arbori ornamentali, trandafiri și flori.

Parafarea intrării în funcție a spitalului are la origine aprobarea dată de Ministerul Sănătății nr. III / A / 53864 (11 noiembrie 1977) prin care se nominalizeasă secțiile ce urmau a face parte din structura spitalului: secția de chirurgie și ortopedie, de recuperare, protezare și readaptare funcțională (etaj II, 111 paturi); secția de neurologie și recuperare neuromotorie (etaj III, 92 paturi); secția de recuperare cardio-respiratorie (etaj VI-VII, 144 paturi); secția exterioară de recuperare neuro-motorie "Manta Roșie" prin preluare de la Spitalul Clinic de Neurochirurgie (70 paturi). În total, Spitalul Clinic de Recuperare Iași, prin includerea Secției de recuperare neuromotori, avea capacitatea de 601 paturi.

Prin aceeași aprobare se decide transferul Secției Clinice de Balneologie cu 100 paturi și Secției de Ortopedie (40 paturi) din cadrul Spitalului Clinic nr. 2 în structura Spitalului de Recuperare. În 1981, din considerentul de a soluționa bolile profesionale într-un cadru spitalicesc mai apropiat profilului de morbiditate, Secția de Boli Profesionale, aflată în structura Clinicii I Medicale a Spitalului "Sf. Spiridon" a fost transferată la Spitalul de Recuperare, acordându-i-se 50 din cele 144 paturi ale Secției de Recuperare Cardio-Pulmonare.

Tot în structura Spitalului de Recuperare s-a propus să funcționeze: Dispensarul Policlinic Balnear; serviciul de proceduri balneofizioterapie: Serviciul de triaj; laboratorul de analize medicale; Laboratorul de radiodiagnostic; Laboratorul de anatomie patologică; 7 dispensare medicale de circumscripție; Creşa de cartier nr. 19.

În anul 1978, Ministerul Sănătății a aprobat înființarea unui Cabinet de evaluare biopsihomatic şi de ergodisagnostic, în componenţa căruia au făcut parte medici de spccialitate din clinici,președintele Oficiului de expertiză medicală şi un psiholog. În atribuţiile acestui cabinet Intrau bolnavi ce ridicau probleme complexe de recuperare, în special cei aflaţi în incapacitate prelungită de muncă peste 90 de zile şi pensionări de invaliditate ce urmau a se reintegra în activitatea profesională.

La finele anului 1979, sub atenta supraveghere a regretatului profesor dr. I. Lungu, au fost începute lucrările construirii amfiteatrului mare al spitalului, care acum îi poartă numele. Au fost finalizate, după darea în folosinţă a spitalului, alte proiecte: secţia de recuperare neuromotorie (începută în 1991), laboratorului balneo-tehnic (1991).

În 1992 s-a început ridicarea bisericii din incinta spitalului, cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului", sfințită în 1993 şi păstorită cu multă dragoste şi dăruire de părintele Hilitianu. Înălțarea reprezintă un gest de pietate pe care conducerea spitalului l-a oferit bolnavilor, dândule posibilitatea să îşi găsească alinarea sufletească.

Regulamentul de funcţionare a Spitalului de Recuperare avea un conţinut de activitate în premieră pe țară. S-a hotărât ca Spitalul de Recuperare să aibă un statut bine precizat în raport cu restul Unităţilor sanitare, axat în principal pe o morbiditate specifică actului de recuperare, cu scopul restabilirii capacității de muncă a bolnavului handicapat fizic. S-a stabilit ca actul medical recuperator, ca formlă distinctă de asistenţă medicală, să fie elaborat în echipă complexă, multidisciplinară, individualizat şi diferenţiat în raport de starea bolnavului, după un bilanț inițial de evaluare a restantului funcțional, consemnat în planuri terapeutice, cu evaluări de etapă asupra progresului realizat. De asemenea, s-a mai stabilit elaborarea unei metodologii unice privind recuperarea deficienților locomotori. Au fost stabilite categoriile de bolnavi şi bolile ce beneficiază de tratament recuperator, criteriile medicale de acordare a priorităţii la internare şi unităţile medico-sanitare abilitate să trimită bolnavi spre internare.

Baza de tratament a spitalului este unică prin diversitatea de proceduri pe care o oferă. Este singurul spital din țară care are saună proprie de apă minerală sulfuroasă cu concentraţie de sulf mai mare decât Izvoarele de la Băile Herculane. Se adaugă piscinele recent modernizate cu apă sulfuroasă,  piscina pentru înot terapeutic (cea mai mare din laşi până în prezent), sectorul de hidrotermoterapie cu băi de plante, băi galvanice, duşuri subacvale, jacuzzi, sauna, sectorul de fizioterapie, electroterapie, aerosoli şi masaj, sălile de kinetoterapie. Sectorul de tratament a fost încadrat la toate nivelele de personal de specialitate: profesori de cultură fizică medicală, asistenţi kinetotetapeuţi, maseuri, iar în sectorul de electrofizioterapie şi explorări functionale, au fost încadrate cu pesonal sanitar mediu, care a fost specializat în unităţi de profil (Bucureşti, litoral și Herculane).

Alături de această dotare care îi oferă unicitate, renumele deosebit de care se bucură spitalul este dat de înalta ținută profesională a medicilor şi experienţa în domeniul recuperării în afecțiuni ortopedice, neurologice, reumalologice, cardiovasculare, respiratorii, metabolice, neuro-motorii, O.R.L.. Majoritatea au lucrat în clinici şi institute de recuperare din străinătate și posedă cunoștințele și competența necesare elaborării şi urmăririi programelor de reabilitare comprehensivă, modernă, specifică fiecărei patologii, alăturând tratamentului medicamentos sau chirurgical, terapia de recuperare fizică prin mijloacele deosebite pe care le oferă baza de tratament.

Existența și renumele acestui spital se leagă indisolubil de dăruirea celor care, cu entuziasm şi perseverență, au vegheat necondiţionat la ridicarea şi dezvoltarea sa şi la creşterea prestigiului profesional al colectivului: prof. dr. P. Balmuş - primul şef al Secției clinice de reumatologie, dr. V. Tiberiu, dr. P. Trosc, dr. V. Bejan, prof. dr. I. Lungu - primul şef al Secţiei clihice cardio-pulmonari (care a vegheat la construirea amfiteatrului ce-i poartă numele), prof. dr. E. Nemțeanu - primul şef al Secției clinice de neurologie, prof. dr. Carasievici, dr. A. Socol, primul director al Spitalului de Recuperare, acad. prof. dr. I. Hăulică etc.

De la începutul activității, conducerea succesivă a spitalului a fost asigurată de: dr. A. Socol (1978 – 1980), prof. dr. Rodica Chirieac (1982 – 1990), dr. A. Socol (1990 – 1992), dr. Mariana Mutică (1992 – 1993), prof. dr. C. Popescu (1993 – 2001), prof. dr. O. Petrescu (2001 – feb. 2002), conf. Dr. F. Mitu (feb. 002 – feb. 2004), prof. dr. D. Mârțu (feb. 2004 - mai 2004), prof. dr. P. Botez (mai 2004 – mai 2006), dr. Corina Nacu (mai 2006 – noiembrie 2006), Dr. Cristina Dobre (noiembrie 2006 – 2009) și ec. Carmen Cumpăt (2009 – prezent).

Pe linie profesională, alături de asistența medicală, au fost abordate teme de cercetare științifică. Spitalul s-a remarcat an de an la simpozioane naționale și internaționale, cu lucrări valoroase ale specialiștilor săi, în domeniul recuperării în patologia reumatologică, ortopedică, cardiologie, respiratorie, neurologică și ORL. S-a extins prezența spitalului în procesul de învățământ universitar, cu rezultate remarcabile, care confirmă calitatea activității medicale. În clinici se desfășoară activitate didactică pentru studenții Facultății de Medicină, la disciplinele de semiologie medicală, ortopedie, balneologie, neurologie, medicina muncii; în cadrul laboratorului de explorări funcționale participă la stagii studenții Facultății de Bioinginerie medicală, acest laborator fiind în mare parte dotat cu tehnologie computerizată de performanță din fondurile U.M.F. Iași alocate acestei facultăți. În ultimii ani au fost aprobate și se desfățoară trei programe naționale: programul de prevenție și tratament în ortopedie, cu două sub-programe (pe coloană și de protezare articulară), coordonat de prof. dr. P. Botez, programul de implant cochlear coordat de prof. dr. D. Mârțu, programul de tratament al sclerozei multiple, coordonat de Prof. Dr. C.D. Popescu.

Pe linie administrativă pe parcursul anilor s-au efectuat lucrări de reparații la toate tronsoanele: s-au refăcut lucrările de izolații la acoperiş, s-au amenajat saloanele de comfort sporit, s-au realizat reparații capitale la bucătărie, la bazinul cu sulf, Ia sectorul de fizioterapie, s-au efectuat noi foraje pentru a găsi noi surse de apă. S-au realizat circuitul audio-video în amfiteatru, sala de operație şi sistemul de filmare. Mai recent s-a achiziţionat şi dat în folosinţă pompa de sulf şi s-a finalizat staţia de epurare. Dezideratele sunt multiple: completarea dotărilor cu aparatură medicală de tip imagistic, pentru laborator şi pentru baza de tratament, reorganizarea triajului şi ambulatorului, informatizarea spitalului.

În prezent, în toate ţările civilizate, conceptul recuperării comprehensive a pacienţilor capătă tot mai mare importanţă, cu scopul de a asigura pentru fiecare posibilitatea de a reveni la o viață activă. Finalitatea acțiunilor de reabilitare o constituie redarea unor membri activi societății capabili să se autoîntrețină şi să fie productivi pentru societate şi reducerea, pe cât posibil, a celor handicapaţi şi invalizi de boală. Beneficiul este deopotrivă pentru individ, care are bucuria şi satisfacţia independenţei fizice, cât şi pentru societate, care nu mai este constrânsă să plătească pensii de boală sau de invaliditate, dimpotrivă, să beneficieze de pe urma prestației celor recuperați.

Spitalul Clinic de Recuperare a fost construit tocmai pentru a realiza acest deziderat, având o bază materială şi resurse naturale unice şi un personal calificat și antrenat în realizarea activităților specifice reabilitării.
Aducem mulţumiri celor care, cu multă generozitate, au oferit prețioase informații și rememorări ale momentelor trecute ale Spitalului nostru, contribuind esenţial la elaborarea acestui material: prof. dr. C.D. Popescu, prof. dr. Rodica Chirieac, dr. Mariana Mutică, prof. dr. V. Carasievici, dr. V. Bejan.

Autori: dr. F. Mitu, dr. A. Socol, dr. D. Baltag

 

(0 votes)1229 views